Preot Stănică Adrian

Preoți slujitori Noiembrie 30, 2014

Subsemnatul, preot Stănică Adrian, paroh al parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” ŞOIMĂREŞTI, Protopopiatul Târgu Neamţ, din Arhiepiscopia Iaşilor, aduc la cunoştinţă următoarele:

Sunt născut pe data de 30 noiembrie 1977 în localitatea Ştefăneşti, jud. Botoşani, fiul lui Ioan şi Maria Stănică. Am absolvit, după Şcoala Gimnazială “Grigore Ghica-Vodă” din Târgu Neamţ, SEMINARUL TEOLOGIC “VENIAMIN COSTACHI” de la Mănăstirea Neamţ, promoţia 1997. Sunt licenţiat în Teologie, secţia Pastorală, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, fiind în fiecare an bursier şi terminând cu media generală 9.07, promoţia 2003.

Am urmat cursurile de masterat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, secţia Practică şi Pastoral-Misionară, promoţia 2010, promovând cu media 9.25 și am fost înscris la cursurile de definitivat în preoţie, sesiunea octombrie 2010, promovând cu media 9,22.

M-am căsătorit în anul 2001, pe 10 noiembrie, cu tânăra IRINA-VERONICA JUNCĂNARIU, fiindu-ne binecuvântată familia de către DUMNEZEU cu 3 copii: ŞTEFAN (10 ani), LUCA (6 ani) şi AUGUSTIN (4 ani). Preoteasa mea a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Suceava, secţia Contabilitate şi Informatică de Gestiune, promoţia 2005.

Urmare a examenului de capacitate preoţească din iulie 2004, susţinut la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” de la Durău şi promovat cu media 9.50, am fost repartizat la parohia mai sus menţionată, unde activez din1 octombrie 2004.

Hirotonia în treapta de diacon am primit-o la sfinţirea bisericii „Sfântul Spiridon” din Târgu Neamţ,  pe data de 5 septembrie 2004, prin punerea mâinilor Prea Fericitului Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, tot Arhieria Sa acordându-mi harul preoţiei la sfinţirea paraclisului „Sfântul Gheorghe” al Garnizoanei militare din Piatra Neamţ, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului din 2004.

În parohia ŞOIMĂREŞTI, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”am fost instalat duminică, 10 octombrie 2004, de Preacucernicul Părinte Protopop IOAN DOGARIU, zece ani de zile având o colaborare rodnică cu puţinii enoriaşi ai parohiei(în prezent doar 46 de familii şi 25 de văduvi), alături de care am dorit a păstra şi înfrumuseţa sfântul locaş, dar şi a spori trăirea duhovnicească a credincioşilor, această împreună-lucrare dorind a duce la dobândirea fericirii celei veşnice de către toţi membrii acestei parohii.

Conştientizând încă de la începutul activităţii mele la această biserică faptul că susţinerea financiară nu va fi una consistentă în vederea derulării multor proiecte absolut necesare pentru bunul mers al pastoraţiei mele în acest sat, am apelat la nenumăraţi creştini (rude, prieteni şi cunoştinţe) spre a duce la bun sfârşit toate iniţiativele hotărâte în şedinţele Consiliului şi Comitetului Parohial.

Astfel încât a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească poposirea în mijlocul șoimăreștenilor a Înaltpreasfinției Sale, IPS Teofan, în seara zilei de duminică de 15 noiembrie 2009, cu ocazia aducerii noului Sfânt Antimis, când toți enoriașii au venit să întâmpine pe ierarhul locului spre a lua  binecuvântare arhierească la începutul Postului Nașterii Domnului și a arăta Întâistătătorului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei grija lor deosebită de sfântul locaș și ancorarea lor în viața Bisericii lui Hristos, prin respectul și prețuirea cuvenite slujitorilor Domnului. 

Data hirotonire: 2004-09-08T00:00